CUVANT INAINTE

Nu am lansat acest site pentru a obtine ajutoare financiare.
Nici pe parcurs nu le-am solicitat. L-am facut pur si simplu pentru a ajuta alte persoane care au aceeasi afectiune ca mine, tetrapareza spastica, sau chiar alte afectiuni, pentru a le arata cum pot sa treaca peste „obstacolele” din viata (observati ghilimelele). Doresc sa ajut cu sfaturi din experienta proprie, sa povestesc, sa ilustrez, sa detaliez care au fost etapele prin care am trecut si ce am facut pentru a avea o conditie fizica/psihica mai buna, sanatate si o viata mai buna.

Este foarte important sa avem credinta in Dumnezeu.
Nimic nu se intampla in viata fara voia Lui. Iar El a voit ca eu sa am puterea si intelepciunea de a trece peste toate „obstacolele” vietii, lucru pentru care Ii multumesc si ii sunt recunoscator. Bunul Dumnezeu vegheaza asupra noastra si are un plan pentru fiecare. Unii oameni uita acest lucru si isi amintesc doar cand au necazuri, dar trebuie sa pastram cu totii o legatura stransa cu Dumnezeu. Si sa ne iubim aproapele ca pe noi insine, pentru ca si aproapele sa ne iubeasca pe noi.

Am invatat de la viata o formula: Scop + Actiune = Reusita.
Daca dorinta de a reusi ceea ce iti propui este mai mare decat frica de a pierde, atunci reusita este asigurata. Plecand de la citatul lui Einstein: „definitia nebuniei este sa faci acelasi lucru iar si iar si sa te astepti la rezultate diferite”, astazi te sfatuiesc sa iesi din zona de confort. Cu cat stai mai mult acolo, cu atat va fi mai greu sa iesi. Doar tu iti poti imbunatati calitatea vietii, nu o va face nimeni altcineva pentru tine. Oportunitatea se afla in necunoscut, iar acolo vei gasi si schimbarea pe care o cautai. Este adevarat, dureros si trist pentru ca multe persoane fac aceleasi lucruri mereu dar asteapta o schimbare in viata lor. Nu se poate schimba nimic facand aceleasi lucruri. Schimbarea in viata trebuie inceputa cu un scop precis, cu o dorinta de a reusi.

„Viata nu are limite, cu exceptia celor pe care ti le impui singur.”
(citat de Les Brown) Tocmai de aceea, in ceea ce urmeaza iti voi vorbi atat despre lupta pe care am dus-o contra bolii impreuna cu familia, cat si despre asteptarile mele de la viata si ce am facut si gandit pentru a trai o viata mai buna.

PRIMII ANI DE VIATA

M-am nascut in 1968, fiind primul copil in familie.
Parintii aveau acel entuziasm tipic celor care asteapta primul copil. Insa au descoperit ca, in timpul nasterii prin cezariana, cordonul ombilical a fost infasurat in jurul gatului meu, distrugand celule nervoase prin neoxigenarea creierului. Mi-au fost afectati nervii motori la ambele membre superioare si inferioare, capatand deficienta fizica si fiind diagnosticat cu tetrapareza spastica.

Cand aveam cateva luni, deja ma miscam anormal.
Se putea observa ca nu aveam miscarile unui copil normal. La varsta de 5-6 luni nu puteam sa stau in sezut intre perne, iar mai tarziu nu puteam merge singur, fara sustinere. Calcam pe varfuri iar picioarele imi erau incrucisate unul peste altul. Chiar daca le indepartau parintii, cand luau mana picioarele mele reveneau la pozitia initiala. Parintii mei erau hotarati sa ma creasca asa cum ar fi crescut orice alt copil fara deficienta. A fost foarte dificil si foarte mult de munca, implicandu-ma in activitati curente de familie. Au urmat ani de chin.

La varsta de 4 ani m-a operat la ambele picioare.
La acea varsta frageda am trecut prin primele doua interventii chirurgicale la ambele picioare, la tendonul lui Achile, fiind operat de domnul doctor Robanescu – la acea vreme era un specialist renumit in domeniu. Am avut ambele picioare in ghips pana aproape de sold, tinandu-l sase saptamani. Dupa ce a fost indepartat ghipsul au urmat luni, chiar ani cu perioade de recuperare, gimnastica medicala de specialitate etc. Am fost internat de mai multe ori impreuna cu mama la spitalul unde era domnul doctor Robanescu.

Am fost, singur, si in statiuni pentru recuperare:
Techirghiol, Gura Ocnitei, Felix. In statiuni stateam singur si mi-era foarte greu. Eram foarte agitat si nervos. Chiar ma muscam de maini, aveam mainile pansate ca sa nu ma ranesc. Parintii impreuna cu cei doi verisori mi-au spus ca nu trebuie sa mai fac asa fiindca se sperie oamenii de mine, dar eu nu ii ascultam. Alaturi de mine in acesti ani prescolari au fost parintii si doi veri, care m-au incurajat si au avut grija sa ma invete sa numar, sa cunosc literele alfabetului si sa scriu inainte sa merg la scoala.

ANII MEI DE SCOALA NORMALA

Se apropia vremea cand trebuia sa merg la scoala, in colectivitate.
Nu reuseam sa merg singur decat pe langa perete sau cu ajutor, si nu puteam folosi carje sau baston deoarece aveam deficienta si la maini. Am incercat cu carje (cotiere), dar nu am reusit – am cazut de cateva ori si am renuntat la ele. Imi doream foarte mult sa merg la scoala alaturi de copiii normali, nu la o scoala speciala, asa cum le-au recomandat medicii parintilor.

Dorinta de a merge la scoala normala m-a motivat sa merg singur.
Au urmat foarte multe cazaturi, mi-am spart capul, m-am ales cu rani la maini (in special la coate), dar dorinta era arzatoare si nu m-am oprit din a atinge acest obiectiv. Mama era foarte apropiata de mine si ma menaja, dar tata era foarte exigent si folosea un limbaj dur. Exact duritatea aceasta m-a determinat sa lupt pentru a putea merge singur si m-a intarit psihic suficient cat sa pot face fata rautatilor unor persoane pe care le-am cunoscut pe parcursul vietii (astfel am devenit ”imun” la vorbele urate care imi erau adresate de copii sau de adulti). Cand faceam gimnastica cu tata si spuneam ca ma doare si ca nu mai pot, imi amintea ca trebuie sa indur durerea si sa fac multa gimnastica daca vreau sa merg la scoala. Atunci nu l-am inteles si l-am urat, dar acum ii multumesc pentru ca atat el cat si verisoara mai mare – exact opusul comportamentului tatalui – m-au slefuit ca om puternic. Verisoara imi explica motivul pentru care trebuie sa fac aceste eforturi. Am trecut prin multe incercari esuate.

A venit si clipa cand am reusit sa fac singur cativa pasi.
In fata era verisoara, iar in spatele meu era fratele ei. Aceasta izbanda mi-a dat curaj si am devenit si mai increzator in dorinta de a merge. Am exersat zilnic, imbunatatindu-mi performantele reusind sa merg pe distante mici. Aveam o bicicleta Pegas adaptata, cu doua roti ajutatoare pentru echilibru. Tata ma ducea cu ea sa imi arate scoala unde o sa invat daca reusesc sa merg singur, efectiv imi arata unde pot sa ajung daca muncesc. Acest lucru m-a ambitionat mai mult sa lupt cu esecurile si sa reusesc. Nu am reusit sa merg singur decat pe distante mici dar era un progres care imi dadea curaj.

Capatand entuziasm si curaj, mi-am realizat un Scop-Tel-Vis,
acela de a merge la scoala normala cu bicicleta Pegas adaptata cu doua roti ajutatoare la spate si legat la picioare – sa nu imi cada picioarele de pe pedale. Miza era mare, traversam doua intersectii pana la scoala. In perioada de iarna ma duceau la scoala cu sania parintii sau un unchi din partea mamei cat a locuit la noi. Am avut colegi foarte buni care m-au acceptat foarte bine in colectivul lor. Dinca Ginel, spre exemplu, m-a ajutat de multe ori sa ma urc pe bicicleta si sa imi leg picioarele de pedale, sa ma deplasez la toaleta si asa mai departe. Mi-a fost cel mai bun coleg, si am ramas prieteni pe viata. Prietenia noastra continua si azi.

In 1975 s-a nascut al doilea copil in familie,
o fetita pe nume Mirela. Eu aveam sapte ani atunci. Soarta familiei a fost crunta si de aceasta data: la varsta de 1 an si 2 luni a facut pojar, insa medicii nu au diagnosticat corect boala si i-au administrat antibiotice. Eruptia care trebuia sa iasa pe corp s-a localizat pe plamani si de la temperatura foarte mare a facut bronhopneumonie (aprindere la plamani). A fost o lovitura grea pentru parinti, dar si pentru mine sa pierd o sora. In 1977 s-a nascut al treilea copil in familie, tot o fetita, pe nume Nicoleta. Eu am alintat-o Coco (chiar si acum, eu tot Coco o strig). Astazi este casatorita si are doua fetite.

La 9 ani am trecut prin 4 interventii chirurgicale,
efectuate de domnul doctor Roman Fluieraru, pentru corectarea deficientei si recuperare medicala. Acestea s-au adaugat celorlalte doua prin care am trecut la varsta de 4 ani. Asadar, ele nu au fost nici primele si, dupa cum voi mentiona mai tarziu in poveste, nici ultimele.

ANII MEI DE SCOALA SPECIALA

Am fost la scoala normala pana in clasa a VI-a,
an in care s-a intamplat un eveniment foarte neplacut pentru mine. Mai exact, am fost scos la tabla ca sa trasez un cerc cu compasul. Dar chiar compasul era punctul meu de sprijin, asa ca tot rupeam creta incercand. Profesoara de matematica mi-a spus sa merg in banca si mi-a dat nota 2, spunand ca imi bat joc de ea. Nu agream geometria tocmai din motiv ca ma solicita sa fac efort cu mainile, lucru foarte incomod pentru mine. Am avut atunci o iesire nervoasa, am vorbit urat, ofticat fiind de nedreptatea facuta mie, motiv pentru care profesoara a mers la directoarea scolii si a cerut sa ma mute la alta scoala, conditionand fara echivoc ca ori pleaca ea, ori plec eu. Fiind pe vremea lui Ceausescu, cand persoanele cu dizabilitati erau marginalizate, destinul meu era clar.

Asa ca eu am fost cel care a plecat din scoala.
Dar fiind o adevarata doamna, directoarea scolii nu mi-a dat referinte rele deloc, ci o caracterizare foarte buna. Cu aceasta caracterizare am mers la o scoala speciala pentru persoane cu deficiente locomotorii. Scoala se situa in comuna Voluntari, unde trebuia sa raman toata saptamana, ca sa revin acasa doar sambata. A fost o perioada grea pana m-am acomodat, deoarece colegii aveau si ei deficiente locomotorii si gaseam cu greu ajutor pentru a ma deplasa.

Gandirea pozitiva si increderea ca voi reusi m-au ajutat
sa trec si peste acele obstacole. Dormitoarele erau la circa 300-400 m departare de cantina si pentru a putea parcurge distanta apelam la cei care puteau sa ma sprijine sa merg. Uneori ma luau in carca, mai ales colegii de clasa Brebeanu si Pisiceanu. Perioada de iarna a fost cea mai grea. Am terminat acolo 10 clase, liceul economic pe profilul contabilitate. Pentru ca am cazut la treapta a doua, cum era la acea vreme denumirea examenului de trecere in clasa a XI-a, am dat-o impreuna cu elevii de la liceul economic nr. 1, care nu aveau deficiente. Din cauza faptului ca nu am luat examenul de trecere in clasa a XI-a, am ramas acasa. Pentru ca nu puteam sa ma deplasez zilnic la alt liceu, am ramas doar cu 10 clase.

DUPA SCOALA, DEZVOLTARE PERSONALA

Am inceput sa citesc carti de dezvoltare personala
si gandire pozitiva din momentul in care am terminat cele 10 clase si am incheiat socotelile cu scoala. Am facut acest lucru pentru a fi capabil sa comunic mai usor cu persoanele cu care aveam contacte vizuale, telefonice sau dorinta de colaborare. Cred cu putere in potential. In fiecare zi muncesc pentru a-mi dezvolta propriul potential si incurajez persoanele intalnite in sfera mea de influenta sa faca acelasi lucru. Cum muncesc oamenii pentru a-si dezvolta potentialul? Incep prin a face din dezvoltarea personala o prioritate.

Dezvoltarea personala a fost o tema majora a vietii mele.
Datorita acestei preferinte, am descoperit ca imi plac citatele, pentru ca sunt perfect adevarate. Pentru tine voi cita pe Thomas Edison: „Cele mai multe esecuri in viata sunt ale celor care nu si-au dat seama cat de aproape erau de succes… atunci cand s-au dat batuti…”. Si inca un citat: Winston Churchill: „Optimistul vede o oportunitate in fiecare pericol, pesimistul vede un pericol in fiecare oportunitate”. Paul Martinelli: „Adevarata masura a bunastarii tale este valoarea pe care o ai daca ai pierde toti banii la un moment dat.” John C. Maxwell: ”Daca ne pierdem averea, nu am pierdut nimic. Daca ne pierdem sanatatea, am pierdut ceva. Daca ne pierdem taria de caracter, am pierdut totul”.

Amintesc o parte din cartile pe care le-am citit
si m-au ajutat foarte mult sa trec peste toate obstacolele din viata: „Cum sa devii o persoana cu influenta”- John Maxwell, „Cum sa vorbim in public” – Dale Carnegie, „De la idee la bani” – Napoleon Hill, „Tata bogat, tata sarac” – Robert Kiyosaki, „Cadranul banilor”- Robert Kiyosaki, „Puterea magica a gandului” – David J. Schwartz, „Schimba-ti intrebarile, schimba-ti viata” – Marilee Adams, „Toti comunicam dar putini stabilim si relatii’ – John Maxwell, „Schimbarea ca oportunitate” – Ralph Bruksos, „Puterea atitudinii pozitive” – Dr. Dennis Hensley, „Totul depinde de tine” – Thomas Smith, „Termina cu vaicareala si fa ceva cu viata ta” – Larry Wingett.

In 1988 aveam 20 de ani și m-am operat din nou.
Datorita cartilor citite am fost pregatit sufleteste pentru urmatoarele 3 interventii chirurgicale, la maini, efectuate de domnul doctor Gabriel Hodarnescu.

Am dat anunt in ziar cum ca fac diverse intermedieri
imobiliare, firme de constructii, dezinsectie-deratizare etc. Asta se intampla in 1991. Asa au inceput primele colaborari lucrand de acasa doar cu telefonul (fireste, nu aveam pe atunci calculator). Dupa un timp am primit de la o verisoara un calculator cu resurse reduse cu care editam proiecte pentru studenti si alte colaborari. Am continuat sa citesc cartile care imi erau ”hrana pentru mental”. Aceste carti m-au ajutat foarte mult sa trec peste clipele grele de atunci, peste refuzurile din partea celor carora le propuneam colaborare.

Am invatat sa lucrez pe calculator la Asociatia Invingatorul,
invatand programele Word, Excel si Corel. Am lucrat la domiciliu in perioada 2007-2017 la Unitatea protejata Invingatorul din cadrul Asociatiei, avand functia de coordonator vanzari.

In anul 2002 am cunoscut-o pe sotia mea, Mirela.
Este o persoana deosebita care mi-a umplut golul din viata. Ma intelege si ma sprijina in toate proiectele in care m-am implicat. Reusind impreuna sa fim puternici, in anul 2009 ne-am casatorit si in 2013 ne-am cumparat propriul apartament.

La varsta de 41 ani – 2 interventii chirurgicale la picioare.
Efectuate de domnul doctor Predescu cu 6 luni inainte de casatoria mea cu Mirela. De aici inainte, recuperarea fizica intra intr-o noua etapa pentru mine. Cu toate acestea, au mai trecut 5 ani pana sa gasesc produse si exercitii de imbunatatire vizibila a conditiei fizice.

Din octombrie 2014 consum integratori alimentari de la NeoLife. Aceste produse m-au ajutat sa imi imbunatatesc conditia fizica, nu au efecte secundare sau contraindicatii, sunt avizate de Ministerul Sanatatii, sunt biocompatibile cu genomul uman, sunt naturale si au studii clinice la baza. Iata un testimonial cu evolutia mea 2015-2020

FILOSOFIA MEA DE VIATA

Fiecare dintre noi se naste cu o menire pe acest pamant.
Multumesc si sunt recunoscator bunului Dumnezeu pentru ca mi-a dat puterea si intelepciunea sa trec peste toate obstacolele din viata. Dumnezeu vegheaza asupra noastra daca avem o legatura sufleteasca cu El si are un plan pentru fiecare persoana inca de la nastere. Este foarte important sa avem credinta in Dumnezeu, pentru ca nimic nu se intampla in viata noastra fara voia Lui. Daca nu pastram o legatura stransa si ne intoarcem fata de la Dumnezeu si nu avem dragoste fata de aproapele nostru si nu il ajutam atat cat putem, nici noi nu vom primi ajutor de la cei apropiati. Unii oameni isi intorc fata de la Dumnezeu si uita sa aiba credinta permanenta in suflet, si doar cand au necazuri isi amintesc si se roaga pentru problemele lor. Sa ne iubim mereu aproapele ca pe noi insine.

Mai nou, s-a descoperit ca si gustul fiecaruia este unic. Imaginea pe care ne-o cream despre ceva si care este depozitata in subconstient este la randul ei unica. Pana vom intelege acest aspect, pana nu vom accepta refuzul unei persoane ca ceva absolut corect din punctul ei de vedere, vom continua sa fim descurajati. Descurajarea se instaleaza daca esecul, refuzul ne consuma. Si in urma unor asteptari neimplinite se poate ajunge in aceasta stare. Primul pas (valabil pentru mine) este sa accept unicitatea fiecaruia si sa ma raportez cat mai aproape de realitatea celuilalt, pentru a intelege cum sa comunic adecvat.

Deviza mea este „perfectionare si evolutie”.
Aceasta deviza ma ajuta sa ma resetez, sa ma incurajez. Am sesizat ca doar schimbandu-mi modul meu de a fi influentez modul celorlalti de a ma percepe. Am constatat ca devin mai fericit cu cat am asteptari mai putine de la altii si mai multe asteptari de la mine.

Daca acum esti descurajat, inainte ai fost incurajat.
Simti bucuria numai daca stii ce inseamna intristarea, incredere numai daca ai fost neincrezator. Atunci cand stii ce vrei de la viata si actionezi in acest sens, esecurile nu trebuie sa te descurajeze. Ele fac parte din drumul tau catre succes, iar succesul nu se atinge doar singur, ci impreuna cu persoanele de care esti inconjurat, de cei langa care ti-ai ales sa stai alaturi. Asta se poate obtine avand o identitate buna si fiind perseverent. Daca vrem o identitate buna si corecta, scapam de disconfort. Nu trebuie sa ne complacem intr-o stare de disconfort care poate fi prezenta in foarte multe situatii din viata. La cei puternici. disconfortul este intotdeauna motorul actiunilor lor, de foarte multe ori destul de complicate.

A te simti confortabil intr-o stare de disconfort
demonstreaza cat de diferit poate fi perceputa aceeasi situatie de oameni diferiti. Pentru unii demonstreaza limitarile lor, acceptarea cu usurinta si a unor situatii nu prea placute, multumirea cu putin, in timp ce pe altii disconfortul ii impulsioneaza, ii determina in luarea unor decizii importante.

Disconfortul ne motiveaza sa ne atingem potentialul,
de aceea simte-te confortabil in starea de disconfort! Este cunoscut faptul ca persoana care obtine tot confortul trezeste invidia celor din jur, dar cu toate acestea, cand te afli intr-o stare de disconfort, fii optimist, nu te lamenta, ci cauta solutia cea mai buna pentru a te simti confortabil. Disconfortul constituie motivatia pentru a trece la un alt nivel, asa ca spun din nou: simte-te confortabil in starea de disconfort!

Disconfortul este cel care ar trebui sa ne puna in miscare.
Vreau ceva diferit, fac ceva diferit. Intr-adevar, nu e un basm, orice greutate care apare in viata noastra iti ofera posibilitatea de a o privi ca o oportunitate. Si atunci iti spui „vreau mai bine”. Totul depinde de noi! Este greu sa te simti confortabil unde este disconfort, dar trebuie sa gasim resurse interioare pentru a ne simti in permanenta bine. Putem face asta daca nu avem indoiala.

Indoiala este cel mai mare inamic al succesului.
Indoiala este sora buna cu frica, teama de esec. Totul in jur este energie cu vibratii diferite. Indoiala are o vibratie joasa, ce determina emotii negative, baza unei atitudini pesimiste. Emitem ganduri pesimiste, de indoiala, de teama, de frica? Sigur vom trai evenimente ce nu ne fac placere, ce ne fac pesimisti, neincrezatori in fortele noastre, stare pe care o putem avea si in alte situatii cand ne confruntam cu rezolvarea unor probleme. Indoiala caracterizeaza oamenii ce au caractere slabe, neincrezatori in ei, ce pun la indoiala inca de la inceput reusita. Atentie deci pe ce lungime de unda ne conectam, de vibratie joasa sau inalta.

Taria noastra de caracter conteaza foarte mult
daca suntem usor influentabili, in sens negativ, sau avem puterea de a influenta pe altii prin increderea in noi, optimismul ce ne caracterizeaza, siguranta ca orice este posibil daca ne dorim cu adevarat. Indoiala ne opreste si ne creeaza emotie negativa, dar starea mea care de obicei este optimista imi creeaza emotia pozitiva care fie ce o fi, ma indeamna sa merg mai departe cu comentariile mele.

Integritate. Un cuvant cu foarte multe intelesuri.
Integritatea este acea insusire de caracter prin care un individ isi pastreaza intacte principiile si convingerile pe care si le-a format si in plus reuseste sa influenteze si pe cei din jur cu adevarurile sale verificate. Nu trebuie intotdeauna sa-ti propui a fi integru, fiindca acest comportament se formeaza in timp, in procesul dezvoltarii tale personale ca urmare a experientelor traite si a atitudinii pe care o abordezi in general. Presupune sa ai toate calitatile, atat in interior, cat si in exterior, sa poti convinge prin comportarea ta ca esti cinstit, ca esti in deplinatatea facultatilor mintale, ca esti demn, incoruptibil, cu simpul dreptatii, intr-un cuvant un om integru, de caracter, adeptul dreptatii si constiinciozitatii, a fi sincer in orice imprejurare chiar daca uneori adevarul supara, a fi deschis fata de tot, a nu ascunde nimic, a fi un om de cuvant, stapan pe el, curajos, care inspira incredere si prin atitudinea sa optimista, prin marea forta de atractie a semenilor sai. Sa poti fi mai mare pe dinauntru decat esti pe dinafara – asta face diferenta si ii determina pe altii sa te urmeze si sa te ia drept exemplu. De fapt toate acestea sunt insusirile ce caracterizeaza personalitatea de lider. Asa ar trebui sa fie un lider.

Cei patru factori ai motivatiei interne.
Timpul trece si nu-l poti recupera. Dar nu trebuie sa te ingrijorezi, pentru ca a te ingrijora inseamna a-ti planifica ce este mai rau in viata, iar a avea moralul ridicat inseamna a-ti planifica ce este mai frumos in viata. Foarte multa lume isi doreste motivatie interna, intrinseca, suficienta cat sa nu dispara niciodata. Exista 4 factori ai motivatiei interne: sa faci 1. ce iti place, 2. cu cine iti place, 3. cand iti place, 4. in felul in care iti place. Daca toti cei 4 factori sunt intruniti, nu mai ai nevoie de nicio motivatie externa, care sa vina de la ceilalti.

BENEFICIILE COMUNICARII AUTENTICE

Totul, absolut totul, se rezolva prin comunicare.
Comunicare nu inseamna ca eu sa vorbesc si tu sa asculti, nu inseamna sa vorbesc si sa spun ceva, sa indic, sa arat, ci inseamna sa fim amandoi angajati intr-o conversatie in ambele sensuri. Vorbesti tu, vorbesc si eu, ascult eu, asculti si tu, plecam in ceea ce se numeste o calatorie verbala, vizuala, emotionala, dar impreuna. Cand comunic fara sa am o conexiune prealabila cu cei care asculta ce le spun, ii pierd repede pe toti, dar daca mai intai stabilesc cu ei o conexiune, atunci comunicarea va fi eficienta si mesajul meu, receptat. Comunicarea necesita de la coordonare si organizare, la planificare si judecata. Comunicarea buna si relaxanta cu prietenii de pretutindeni prelungeste viata si o face mai plina de farmec. Unii uita sa-i asculte si pe ceilalti si doar vorbesc… si vorbesc… si vorbesc… si mai apoi se mira ca-i ocoleste lumea.

Nu trebuie sa confundam comunicarea cu conversatia.
Daca intr-o conversatie cei implicati pot avea puncte de vedere diferite si de foarte multe ori nu accepta o alta parere, in comunicare ce doi sunt pe aceeasi lungime de unda, se accepta cu interes, se apreciaza. E foarte important sa ai interes asupra subiectului in discutie pentru ca astfel il asculti pe cel care vorbeste, esti curios ce vrea sa transmita, afli lucruri noi care-ti trezesc curiozitatea. Comunicarea presupune asadar transmiterea unei informatii, a face cunoscut ceva. Intr-adevar, pentru a exista comunicare e important in primul rand sa stii sa asculti, pentru ca astfel intelegi perfect ce vrea sa comunice interlocutorul tau, il cunosti mai bine, ii percepi si chiar poti trai starea lui emotionala (daca esti empatic, sensibil fata de cei apropiati), te apropii de el sufleteste, incepi sa-l apreciezi, sa-l respecti si sa-l intelegi. Comunicarea este cheia unei relatii perfecte, ea implicand existenta a doua persoane cu interese comune si cu ascultarea reciproca.

A asculta este si o manifestare a bunului simt,
a respectului pentru persoana care vorbeste si implicit a respectului fata de sine. Ascultand iti formezi propria parere asupra subiectului, intelegi orientarea celui cu care comunici. Cand exista conexiune emotionala, empatie si flexibilitate, orice relatie poate creste prin comunicare, indiferent de forma ei.

Prin comunicarea autentica poti fi un om implinit.
O viata implinita avem zi de zi daca la finalul ei am reusit sa facem ceea ce ne-am dorit. Si chiar daca nu suntem pe deplin multumiti de realizare, avem in schimb suficient optimism pentru a continua in ziua urmatoare. Esti un om implinit si atunci cand ai facut o fapta buna chiar prin comunicarea cu cei din jurul nostru. Mark Twain: ”Totdeauna sa faci bine semenilor. Asta va aduce multumirea catorva oameni si ii va ului pe toti ceilalti”. E minunat sa ai implinire in viata ta. Asta inseamna ca esti multumit de tine, de ce ai obtinut din ceea ce doreai, de ceea ce ce faci pentru a te mentine pe calea pe care ti-ai ales-o. Multumirea de sine te face optimist, linistit in sinea ta, cu putere de daruire si iubire. Implinirea ta este o binecuvantare pentru cei ce iti sunt in preajma, un ajutor ca ei sa poata depasi mai usor obstacolele intalnite, iar zambetul tau ce iti dezvaluie starea de implinire interioara linisteste sufletele mai putin increzatoare si face sa apara si pe fata lor un zambet.

ADEVARURI DESPRE CURAJ

Curajul nu este absenta fricii, este dominarea ei.
Curajul este caracteristica oamenilor puternici, stapani pe ei, care stiu ce vor si au credinta in izbanda. Ca forma de comportament, curajul se poate mosteni intr-o masura mai mare sau mai mica, dar se poate si educa, daca persoana in cauza accepta.

Adevarul este ca fara curaj nu poti realiza multe.
Curajul sta la baza tuturor actiunilor noastre ce au ca finalizare izbanda. ”Curajul inseamna rezistenta la frica, stapanirea fricii, nicidecum absenta fricii…”(Mark Twain). Oamenii puternici, increzatori in fortele proprii, vor infrunta cu mult curaj momentele de tensiune marcate de situatiile limita. Cand toata lumea crede in esec, oamenii puternici isi vor pastra verticalitatea, vor infrunta cu mult curaj, ca niste temerari, orice situatie, pe care la final o vor depasi, infaptuind ceea ce si-au propus.

Sa vorbim si despre curajul de a ”face bani”.
Cu siguranta banii sunt importanti in viata noastra, dar trebuie sa credem asta. Banii nu sunt rai, asa cum spun oamenii care nu ii au, banii sunt buni cu cei care stiu adevarata lor valoare. Trebuie sa crezi ca meriti sa fii prosper. Sa ai sanatate, iubire si bani, toate aceste trei lucruri inseamna prosperitate. Din 2015, viata mi s-a schimbat de doua ori in bine. Am inceput un program bun de terapie fizica si am folosit constant integratori alimentari de la NeoLife.

Voi incheia aceasta prezentare reluand ce am spus aici de la bun inceput, si anume ca nu imi public povestea de viata pentru a obtine ajutoare financiare. Desi poate cei care ar dona sunt bine intentionati, nu ma intereseaza genul acesta de tranzactie.

Imi doresc sa ajut alti oameni cu diagnosticul meu
sau diagnostic asemanator ori din aceeasi categorie care tine de ingradirea mobilitatii. Consider ca experienta mea cu boala (interventii chirurgicale, implicatii sociale si profesionale, implicatii financiare etc.), urmata de experienta antrenamentului de 3 ori pe saptamana plus a nutritiei adecvate din ultimii ani, pot fi puse in slujba binelui comun si ma simt dator ca om crestin sa fac acest lucru. Ma bucur sa fiu contactat de persoanele care au nevoie de ajutorul meu; promit sa nu le dezamagesc.